joi, 5 februarie 2009

CoMuNiSmUl De AzI a RoMiNiEi


Cindva era - Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noţiuni: un anume sistem social, o ideologie care promovează acest sistem social, sau o mişcare politică care doreşte să implementeze acest sistem.


Aceste regimuri s-au instaurat şi menţinut prin forţă, recurgându-se în acest scop la represiuni sângeroase în toate statele respective, la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, impunându-se un singur partid declarat ca forţă politică conducătoare, realizându-se în practică formula partid-stat. Atât economia cât şi politica acestor ţări era subordonată Uniunii Sovietice, fiind în felul acesta afectate grav independenţa şi suveranitatea acestora.


Au avut loc arestări şi deportări masive de ordinul miilor, condamnări la ani grei de detenţie şi la moarte, sau chiar lichidarea unor persoane fără a fi judecate. Printre cei arestaţi, iar unii dintre ei chiar lichidaţi, au fost o serie de personalităţi politice şi intelectuali de frunte, precum şi ţărani şi muncitori care erau în dezacord cu politica regimului. O politică de reprimare s-a dus chiar şi în rândurile partidului comunist cu scopul înlăturării rivalilor politici.


Acum este - Filozofia noastră politică se bazează azi pe reminiscenţa ideilor din aşa-zisa democraţie socialistă împletită cu idei democratice implementate”după ureche” din ţările cu democraţie autentică.


Daca este o tara democratica ? De ce totusi nu avem dreptul la libera exprimare ? De ce suntem priviti ca niste creaturi ciudate venite din spatiu ? Unde este libertatea de care se vorbeste ? De ce noi generatia Emo nu putem avea drepturi egale ca si ceilalti ?