Totul curge de la sine. Este de ajuns sa privesti putin dezvoltarea acestui curent (care nu se aseamana cu absolut nimic altceva) ca sa-ti dai seama de importanta sa. De lucrurile la care se refera. Totusi, trebuie sa incep prin a mentiona cate ceva despre ideologia punk.
Independenta, individualism, contestarea oricarui tip de autoritate, anarhia propusa in locul unei politici auto-suficiente, libertate de gandire,refuzul de incadrare in cultura “de masa” - acestea sunt coordonatele filozofiei punk, poate prima care nu se fereste sa priveasca lumea asa cum e - corupta si nedreapta. O revolta pornita din mijlocul claselor defavorizate, a tinerilor plictisiti si care constientizeaza ca nu au viitor. Incepand din anii ’70 (poate chiar din anii ’60, in anii ’70 punk-ul intra mai degraba in atentia publicului) punk-ul a fost o miscare socanta a rebeliunii si nemultumirii. Versurile unor formatii ca Dead Kennedys, Bad Religion, Crass, evident Pistols, ajuta la raspandirea acestor idei, a nemultumirii fata
de institutiile care controleaza lumea, care sunt adoptate rapid de intreaga comunitate punk (care la inceput nu era atat de implicata social), unde sunt analizate si aflate in continua transformare pana in prezent. Unele formatii se multumesc doar sa constate, altele propun eventuale solutii in timp ce
majoritatea sunt constiente ca sistemul nu poate fi schimbat intr-un timp atat de scurt si atat de simplist, invocand anarhia ca unica alternativa. Intr-adevar, anarhia este conceptul cel mai adesea asociat punk-ului. Fie ca se implica sau nu in manifestari si incearca in mod activ sa schimbe societatea, totii adeptii punk-ului contesta autoritatea. Politie, biserica sau guvern toate sunt periculoase pentru conditia umana atat timp cat orice forma de autoritate duce la coruptie si abuz. Brutalitatea politistilor si discriminarea punker-ilor nu fac decat sa sustina aceasta idee si sa faca sa creasca frustrarea si furia in randul lor. Non-conformismul este o forma de a se incerca distrugerea planurile celor care se afla la carma uriasei manipulari care este societatea. Urme ale acestei manipulari pe care multi nu o sesizeaza sunt, de exemplu, conflictele militare sau religia care nu de putine ori duce la ucidere in numele unui Dumnezeu. Patriotismul si respectul fata de stat sunt de asemenea instrumente ale guvernului pentru a-i determina pe oameni sa-i urmeze chiar in razboaie sau in alte acte imorale. O alta valoare foarte importanta pentru punk-eri este fidelitatea fata de principiile pe care le sustin, refuzul de a renunta la ele in schimbul banilor si a bunastarii materiale. Aceasta atitudine (cunoscuta sub numele de DIY = Do It Yourself) este reflectata pe plan muzical de infiintarea de numeroase case de discuri independente pentru promovarea trupelor punk, care altfel ar fi fost nevoite sa isi adapteze compozitiile cerintelor marilor corporatii ale industriei muzicale (si aceasta nu era prea interesata de mesajul punker-ilor, preferand siropoasele balade pop-rock ale vremii). Punker-ii au incercat sa nu mai fie dependenti de influente din afara, creandu-si nu numai propriile label-uri, dar si propriile cluburi, organizandu-si singuri concertele si promovandu-se prin intermediul propriilor reviste distribuite gratuit (celebrele “fanzine”). Motto-ul era “Nu urati media, cuceriti-o”. Mass-media era de altfel privita ca o forma de control social iar TV-ul o pierdere de timp, o distragere de la adevaratele probleme ale lumii. Cu toata opozitia fata de “comercial” multe trupe punk au tradat in cele din urma valorile “indie” semnand cu mari case de discuri, fiind considerati tradatori si compromisi din punct de vedere al libertatii creative. Trupele in cauza mentionau alegerea ca un “rau necesar” pentru promovarea ideilor punk.
Cu timpul DIY nu va mai conta foarte mult - punk-ul intra si el in mainstream, formatii ca Green Day sau Offspring vanzand milioane de discuri si fiind obisnuiti ai MTV-ului. Privit de multi ca superficial si lipsit de valoare, punk-ul merge de fapt pana in miezul problemelor importante, privindu-le cu obiectivitate, asa cum este si distrugerea vizibila si tot mai accentuata a mediului. Majoritatea punker-ilor sunt ecologisti, privind specia umana ca una fara o importanta deosebita, motiv pentru care distrugerea si dominarea celorlalte specii si distrugerea echilibrului biologic sunt nejustificate.
Muzica punk este caracterizata in principal prin simplitate si rapiditate. Cantata cu volumul la maxim, isi propune in primul rand sa exprime furia si nemultumirea (in formele incipiente ale anilor ’60, in New York, punk-ul era mult mai complex - accentul era pus pe poezie mai mult decat pe protest,
totul se schimba in varianta britanica a anilor ’70). Ritmul e de multe ori monoton, construindu-se in jurul bateriei si a basului in timp ce in cele mai multe inregistrari, fie calitatea proasta, fie tocmai rapiditatea fac versurile inteligibile. Totul e in opozitie cu muzica cu care publicul e obisnuit. Dincolo
de muzica, cultura punk are insa si numeroase alte forme de exprimare. “Moda” punk, de exemplu, a fost un bun instrument de exprimare a furiei si a refuzului de aliniere la norme. In puternic contrast cu outfit-urile impresionante ale marilor staruri rock’n’roll, hainele punker-ilor sugerau degradarea si respingerea. Copertile albumelor, prezentand imagini legate de conflicte militare, nedreptate sociala, probleme economice, isi propun sa socheze si sa trezeasca empatia in privitor.
Tricourile pe care sunt inscriptionate mesaje sunt si ele larg raspandite printre punkeri. Muzica violenta si abraziva este si ea un refuz de a canta pentru un public larg. Cei mai multi dintre membri comunitatii punk se implica direct in proteste si manifestari antisociale, incercand sa combata apatia si ignoranta. Cea mai raspandita metoda de protest este distrugerea bunurilor private, care are un efect puternic,
exprima frustrarea si nemultumirea fara a rani vreo persoana.
Cultura punk a fost intotdeauna originala si activa. Rigiditatea societatii in a o accepta a fost combatuta prin metoda DIY. De aceea calitatea multor discuri punk lasa de dorit, in timp ce multe coperti sunt in alb-negru ca urmare a multiplicarii lor la copiatoare. Cuvantul de ordine este pasiunea. Oricine isi procura o chitara poate canta punk-rock. Ca exemplu, se spune ca Sid Vicious, basistul celor de la Sex Pistols, nu stia sa cante la instrumentul lui. Punk-ul isi propunea sa ucida muzica rock. De fapt, s-a dovedit a fi un foarte util “kick in the ass”. 20 de ani mai tarziu un curent in esenta punk, grunge-ul reusea in schimb sa faca acest lucru in mare parte. Deja se pare ca tot ce se putea canta a fost facut. Punk-ul a devenit si el auto-suficient, banal si plicticos. Ceea ce urmeaza pastreaza doar ambalajul.
Nihilismul, huliganismul, ironia, umorul negru, absurd, contestarea tuturor valorilor universal acceptate au facut din punk-rock o miscare condamnata de multi. Ca raspuns, punkerii au continuat sa socheze, sa dezguste voit prin tinuta lor: camasi si blugi sfasiati, pictati cu marker-ul sau cu spray-urile, lame de ras si lanturi in loc de bijuterii, ace de siguranta ca piercing-uri, uneori chiar saci de gunoi pe post de rochie sau camasa. Fanii prezenti la concerte se manifestau de parca ar fi participat la o revolutie. Fanii si formatia se scuipau reciproc, sticle de bere erau aruncate spre scena, artistii faceau stage-diving in mijlocul unei multimi ce tocmai inventase pogo-ul (ce nu de putine ori se lasa cu incaierari generale), totul incheindu-se cu distrugerea instrumentelor, a echipamentului si a scenei (mosh-pit). Acest comportament distructiv si violent, ce i-a socat pe multi, nu este decat un mijloc de exprimare a frustrarii, atat personale cat si in ceea ce priveste societatea si imposibilitatea de a privi cu optimism un viitor ce nu le rezerva nimic.
.jpg)
